duminică, 16 octombrie 2011
luni, 29 august 2011
Sarata Monteoru
Intr-o duminica frumoasa cu soare mult, ca sa nu ne coacem la temperatura ridicata a camerei, am hotarat sa plecam intr-o scurta excursie prin imprejurimi. Asadar, dupa o ora jumate de condus iata-ne la Sarata Monteoru, perla Buzaului, cum i se mai spunea odinioara....
... Si ca orice poveste, a fost o data ca niciodata o zona de langa Buzau binecunoscuta pentru izvoarele ei tamaduitoare, descoperita si ridicata la rang de statiune de un om de afaceri - Grigore Stavri, ce ulterior s-a numit Grigore Monteoru, care a descoperit petrol in zona, prin anii 1860-1880. In aceeasi perioada la Monteoru s-a infiintat o mina de petrol, se pare unicat in Europa, care exista si astazi, dar nevazand decat un indicator razlet, nu am pornit in cautarea ei... Ca oricare alta localitate din Romania, cladirile initiale, construite de un arhitect german au fost lasate in paragina si daramate pe timpul comunismului, in locul lor ridicandu-se o statiune pentru "tovarasi". Din ceea ce s-a construit atunci, cele mai multe cladiri au ajuns in paragina. Raul Sarata, ce trece prin mijlocul localitatii e si el aproape secat...... Singurele locuri mai animate erau cele doua stranduri, dar si acestea imprumutasera ceva din tristetea locului.....
Am facut un scurt tur al statiunii, ici colo printre tufisurile nearanjate mai zareai cate o vila bine ascunsa de privirile indiscrete, construita dupa '89 :).
Trasee turistice nu am prea vazut, doar la o intersectie erau doua placute, una spre o manastire (ruine) si una spre mina de petrol. Nestiind prea multe despre zona, am decis sa nu ne aventuram. La intoarcere, tot cautand cinematograful in aer liber care era pe vremuri, am intrat in vorba cu o localnica:
"- Maica, cinematograful era acolo pe deal, dupa tufisurile celea , acum e doar o ruina. A mai ramas un zid... Ati fost la manastire?
Noi un pic incurcati:
- nu am ajuns, e departe de aici?
- Sa nu va duceti maica acolo, nu e nimic de vazut, niste pietre doar....
- Nu au mai facut nimic?
- D'apoi cine sa faca? nu mai face nimeni, au daramat si ce mai era...
- dar am vazut ca s-au construit vile noi pe aici pe la dvs
- Daa, aia care au furat maica, cine credeti ca oameni cinstiti?"
Cu un gust amar, am decis sa ne mai indulcim cu o cafea si un suc la singurul hotel ramas functional in zona, dar in stilul binecunoscut, ospatarita nu ne-a ajutat deloc. Ne-a adus meniul si ne-a spus din start ca daca vrem de mancare dureaza, asa ca am luat o cafea si o bere fara alcool. Numai ca D-ra July nu stia sa toarne berea si nici nu s-a grabit sa o adune de pe masa. Noroc ca mesele vecine erau dotate cu servetele.... Dupa o ora petrecuta in zona, am luat-o catinel catre casa, cu un pic de tristete in suflet....... pe vremuri bunicii nostri veneau aici la statiune si se simteau atat de bine, iar acum locul a imbatranit si a murit si el........
... Si ca orice poveste, a fost o data ca niciodata o zona de langa Buzau binecunoscuta pentru izvoarele ei tamaduitoare, descoperita si ridicata la rang de statiune de un om de afaceri - Grigore Stavri, ce ulterior s-a numit Grigore Monteoru, care a descoperit petrol in zona, prin anii 1860-1880. In aceeasi perioada la Monteoru s-a infiintat o mina de petrol, se pare unicat in Europa, care exista si astazi, dar nevazand decat un indicator razlet, nu am pornit in cautarea ei... Ca oricare alta localitate din Romania, cladirile initiale, construite de un arhitect german au fost lasate in paragina si daramate pe timpul comunismului, in locul lor ridicandu-se o statiune pentru "tovarasi". Din ceea ce s-a construit atunci, cele mai multe cladiri au ajuns in paragina. Raul Sarata, ce trece prin mijlocul localitatii e si el aproape secat...... Singurele locuri mai animate erau cele doua stranduri, dar si acestea imprumutasera ceva din tristetea locului.....
Am facut un scurt tur al statiunii, ici colo printre tufisurile nearanjate mai zareai cate o vila bine ascunsa de privirile indiscrete, construita dupa '89 :).
Trasee turistice nu am prea vazut, doar la o intersectie erau doua placute, una spre o manastire (ruine) si una spre mina de petrol. Nestiind prea multe despre zona, am decis sa nu ne aventuram. La intoarcere, tot cautand cinematograful in aer liber care era pe vremuri, am intrat in vorba cu o localnica:
"- Maica, cinematograful era acolo pe deal, dupa tufisurile celea , acum e doar o ruina. A mai ramas un zid... Ati fost la manastire?
Noi un pic incurcati:
- nu am ajuns, e departe de aici?
- Sa nu va duceti maica acolo, nu e nimic de vazut, niste pietre doar....
- Nu au mai facut nimic?
- D'apoi cine sa faca? nu mai face nimeni, au daramat si ce mai era...
- dar am vazut ca s-au construit vile noi pe aici pe la dvs
- Daa, aia care au furat maica, cine credeti ca oameni cinstiti?"
Cu un gust amar, am decis sa ne mai indulcim cu o cafea si un suc la singurul hotel ramas functional in zona, dar in stilul binecunoscut, ospatarita nu ne-a ajutat deloc. Ne-a adus meniul si ne-a spus din start ca daca vrem de mancare dureaza, asa ca am luat o cafea si o bere fara alcool. Numai ca D-ra July nu stia sa toarne berea si nici nu s-a grabit sa o adune de pe masa. Noroc ca mesele vecine erau dotate cu servetele.... Dupa o ora petrecuta in zona, am luat-o catinel catre casa, cu un pic de tristete in suflet....... pe vremuri bunicii nostri veneau aici la statiune si se simteau atat de bine, iar acum locul a imbatranit si a murit si el........
duminică, 31 iulie 2011
joi, 31 martie 2011
Colti- Buzau
Intr-o escapada de weekend am vizitat zona Colti- Buzau, zona cunoscuta pentru extragerea de chihlimbar. Apogeul extragerii a fost atins in 1927, cand din minele de la Colti au fost extrase 158 kg chihlimbar. Minele au fost inchise in 1948, dar localnicii continua si astazi goana dupa piatra soarelui. La localitatea Colti se ajunge din DN 10 Buzau- Brasov pana la localitatea Patarlagel, iar de acolo pe un drum judetean, drum care acum se afla intr-o stare jalnica. Pe langa traditionalele gropi in asfalt, de la un anumit punct, asfaltul nu mai exista si in plus, pe o portiune de drum s-au pravalit rocile iar pe o alta portiune terenul a alunecat si accesul se face destul de anevoios. Inutil sa spunem ca in zona stancilor pravalite nu se facuse nimic, asteptand sa cada si cei doi bolovani mari ramasi prinsi in deal intr-un echilibru precar. Ulterior am aflat ca circulatia era interzisa prin zona si fiecare mergea pe riscul lui. Cu 10- max 20 km/ora am ajuns la Muzeul Colti prima noastra destinatie. Programul era de la 9-14 sambata. La muzeu ne-a intampinat o ghida care ne-a condus prin cele trei camere ale muzeului. Desi chihlimbarul romanesc a ajuns pana la Paris, Londra si bineinteles in Rusia- se spune ca pipa lui Stalin a fost confectionata cu chihlimbar romanesc, muzeul nu arata nici pe departe faima acestei pietre, iar ghida ne spune o poveste invatata pe dinafara. ca fapt divers in muzeu era expus un set confectionat la colti si daruit Elenei Ceausescu. Nu ne-a fost prea clar prin ce minune a ajuns acolo. Dezamagitor! Si daca tot ne-a intristat starea muzeului, mi-am pus in gand macar sa cumpar si eu un suvenir de la magazinul muzeului. Surpriza insa. Magazinul nu apartinea de muzeu, iar inauntru erau atat bijuterii confectionate local cat si aduse de prin strainataturi, astfel incat nu iti dadeai seama care este chihlimbarul autentic. Vanzatorul de acolo ne-a spus ca nu stie de unde le aduce patronul, si ca in sat mai sunt localnici care mai gasesc cate o piatra. Asa ca, nu am luat nici suvenir. Astept sa se deschida magazinul muzeului, asa cum e normal la orice obiectiv turistic. De la ghida am aflat ca in apropriere de Colti exista cateva localitati Alunis, Nucu si Bozioru unde se regasesc asezari rupestre, unele datand din anul 1274, care din pozele de la muzeu aratau foarte interesante, dar datorita starii proaste a drumului, am decis sa lasam vizita pe alta data. Pentru cei interesati, am gasit o pagina web cu cateva detalii si poze din zona: http://www.turismbuzau.ro/ghid-atractii-obiective-turistice-asezari-chilii-rupestre-buzau.html Tot in aceasta zona, se gasesc trovanti. Trovantii, sau pietrele vii cum li se mai spun, sunt formatiuni din siliciu pietrificat cel mai adesea iar ineditul lor consta in faptul ca ele cresc si se inmultesc. In tara noastra se gasesc in Cluj in Valcea si in Buzau. Din pacate, desi mi-am dorit foarte mult, nici in aceasta zona nu am ajuns. Poate cu o viitoare ocazie. Dupa cum se vede, Subcarpatii Curburii sunt plini de mistere, dar accesul este din nou un impediment. Din pacate, delasarea caracteristica Romaniei este si aici prezenta! Oare cat timp ne va lua sa constientizam ca schimbarea incepe de la noi? de la dorinta de a face ceva! Si de la convingerea ca nimeni altcineva nu ne poate face curatenie in ograda proprie!
O fotografie expresiva a starii locului! 
marți, 15 martie 2011
Hoinari prin Dobrogea
In sfarsit s-a ivit timid primavara weekendul trecut, asa ca am profitat de vremea frumoasa si temperatura placuta de afara si am plecat hoinari catre mare, intr-o excursie de o zi.
Planul era perfect, mergem spre Corbu, salutam marea apoi vizitam cetatea Histria si in functie de timp mai vedem si altceva. Numai ca, pe drum am schimbat un pic ordinea, intai vizitam cetatea. Asa ca dupa un drum lejer pe autostrada (inca nu iesisera vitezomanii la testat masini si motociclete si nici politia la panda) iata-ne pe drumul pietruit catre Histria. Ne si gandeam ca mergem degeaba, poate s-a inchis din lipsa de vizitatori. Numai ca surpriza, la cetate erau destule masini si culmea de Bucuresti, dar totusi nimeni in jur, cu exceptia unor catei hamesiti si a unei doamne care taia bilete :D. Am intrat intai in muzeu, care, desi afara scria ca a fost renovat cu bani UE, inauntru, peretii stateau sa cada, (pe alocuri chiar se intamplase) peste exponatele de mii de ani, restaurate cu atata migala. Dezamagiti, ne-am urmat vizita catre ruinele cetatii, unde am constatat ca amenajarile erau minimaliste, cateva lumini strategice si doua sageti ruginite care iti aratau directia vizitei. Pacat ca avem locuri incarcate de atata istorie, lasate in voia sortii si a naturii. Trebuie mentionat ca Histria a fost prima colonie greaca de pe tarmul marii si primul oras de pe teritoriul Romaniei, oras care a rezistat 1300 ani fiind intemeiat pe la mijlocul secolului al VII-lea i. Hr. (anul 657 i Hr.).
Pentru iubitorii de istorie, mai multe detalii puteti gasi aici:
http://www.cjc.ro/proiect_histria/Histria/ISTORIE/HISTRIA/histria.html
in timp ce analizam ruinele cetatii, incercand sa ne imaginam cum arata in trecut, spre marea noastra surpriza am intalnit un grup de fotografi, o parte din ei cunoscuti, impreuna cu profesorul de curs foto, plecati si ei cu noaptea in cap sa prinda fotografii inedite. S-a elucidat astfel si misterul masinilor din parcare :). Ne-am alaturat bucurosi grupului si ne-am indreptat catre un alt loc minunat, Cheile Dobrogei. Greu de nimerit daca nu esti familiar cu Dobrogea, dar foarte cunoscut pentru amatorii de gratare si manele, care nu au ratat nici un moment sa nu iasa la iarba verde. Trecand insa peste aceste aspecte am captat si noi cateva fotografii dintr-un peisaj aproape selenar.
In final, spre seara, ne-am oprit si la prima noastra destinatie, marea, ne-am umplut plamanii cu aer sarat si ne-am intors plini de energie catre casa.
O zi plina!
Planul era perfect, mergem spre Corbu, salutam marea apoi vizitam cetatea Histria si in functie de timp mai vedem si altceva. Numai ca, pe drum am schimbat un pic ordinea, intai vizitam cetatea. Asa ca dupa un drum lejer pe autostrada (inca nu iesisera vitezomanii la testat masini si motociclete si nici politia la panda) iata-ne pe drumul pietruit catre Histria. Ne si gandeam ca mergem degeaba, poate s-a inchis din lipsa de vizitatori. Numai ca surpriza, la cetate erau destule masini si culmea de Bucuresti, dar totusi nimeni in jur, cu exceptia unor catei hamesiti si a unei doamne care taia bilete :D. Am intrat intai in muzeu, care, desi afara scria ca a fost renovat cu bani UE, inauntru, peretii stateau sa cada, (pe alocuri chiar se intamplase) peste exponatele de mii de ani, restaurate cu atata migala. Dezamagiti, ne-am urmat vizita catre ruinele cetatii, unde am constatat ca amenajarile erau minimaliste, cateva lumini strategice si doua sageti ruginite care iti aratau directia vizitei. Pacat ca avem locuri incarcate de atata istorie, lasate in voia sortii si a naturii. Trebuie mentionat ca Histria a fost prima colonie greaca de pe tarmul marii si primul oras de pe teritoriul Romaniei, oras care a rezistat 1300 ani fiind intemeiat pe la mijlocul secolului al VII-lea i. Hr. (anul 657 i Hr.).
Pentru iubitorii de istorie, mai multe detalii puteti gasi aici:
http://www.cjc.ro/proiect_histria/Histria/ISTORIE/HISTRIA/histria.html
in timp ce analizam ruinele cetatii, incercand sa ne imaginam cum arata in trecut, spre marea noastra surpriza am intalnit un grup de fotografi, o parte din ei cunoscuti, impreuna cu profesorul de curs foto, plecati si ei cu noaptea in cap sa prinda fotografii inedite. S-a elucidat astfel si misterul masinilor din parcare :). Ne-am alaturat bucurosi grupului si ne-am indreptat catre un alt loc minunat, Cheile Dobrogei. Greu de nimerit daca nu esti familiar cu Dobrogea, dar foarte cunoscut pentru amatorii de gratare si manele, care nu au ratat nici un moment sa nu iasa la iarba verde. Trecand insa peste aceste aspecte am captat si noi cateva fotografii dintr-un peisaj aproape selenar.
In final, spre seara, ne-am oprit si la prima noastra destinatie, marea, ne-am umplut plamanii cu aer sarat si ne-am intors plini de energie catre casa.
O zi plina!
luni, 1 noiembrie 2010
Fintinita Haiducului, Ciunget
O destinatie de weekend foarte placuta. O recomand!
Sambata dimineata am plecat cu mic cu mare catre Voineasa. Numai ca acolo surpriza, mai toate locatiile de cazare comuniste inchise si statiunea parea abandonata. Asadar, cautam cazare. :D. Cel mai la indemana mijloc de informare, internetul! Prima locatie recomandata- Fintinita Haiducului- Ciunget, la cativa km de Voineasa. Ajungem in localitatea cu pricina dar nu parea a fi o destinatie turistica. Uitandu-ne in jur, am descoperit pensiunea intr-un varf de munte , cam inaccesibil credeam noi. Numai ca erau doar 11 km de drum neamenajat, dar practicabil chiar si pentru Golful nostru foarte jos. Deh, ne dorim masini sportive care nu prea fac fata off roadului din Romania :D. Asadar dupa vreo ora de mers prudent am ajuns la destinatie unde o priveliste de vis ne-a intampinat. Valea Latoritei se intindea splendida la picioarele noastre.
Cazarea ok, mancarea traditionale cu produse home made. gazdele noastre au fost foarte dragute si primitoare. Cu siguranta o locatie unde as reveni.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)